Am inceput sa scriu intr-o zi de toamna, cand am simtit ca o nevoie organica de a rabufni… prin scris. Eram la varsta cand ma simteam ca un burete imbibat cu de toate si trebuia sa-l storc pana la ultima picatura de traire, de ,,stransura” din anii vietii. Am scris rar la inceput, apoi treptat s-a transformat intr-o necesitate de a ma descotorosi de ce-am adunat in mine! Si, usor, usor, am scris pagina dupa pagina, versuri dupa versuri, ca o eliberare a unui vulcan mocnit, cuminte, de care nimeni nu se mai temea. Ganduri, dorinte, doruri, dureri si bucurii, toate cate zaceau in mine, ascunse, diluate, uitate, incrancenate, toate ieseau la suprafata, in proza sau versuri, prin cuvinte care se legau de fiecare data ca intr-un iures de lupta! Scriam si ma rascoleam singura, ma vanturam ca un crivat intr-o iarna tarzie si geroasa. Dupa un timp i-am spus fiicei mele, Dalila, ca scriu si am intrebat-o daca ar vrea sa vada. Mi-a spus ca ar dori sa citeasca ce scriu. I-am trimis pe e-mail, proza, versuri… Apoi mi-a dat telefon dupa ce a citit, spunandu-mi ,,ma uimesti!”. De atunci ii trimit tot ce scriu. Nu stiu prea mult sa explic, cum si de ce, dar imi vine sa scriu, ca o nevoie de ceva dulce, asa, ca un diabetic! Cand mi-am exprimat dorinta de a aduna intr-o carte, am facut-o cu strangere de inima, cu emotie… Dar Dalila m-a incurajat si m-a sustinut in dorinta mea. Pur si simplu, fara explicatii, vreau acest lucru! De-i bun sau rau, nu mai are nicio importanta! ,,Stransura” mea din minte, inima si suflet este ,,dezvaluita”, iar eu, cu toata fiinta mea, ma ,,dezgolesc” in fata celor care ma citesc, cu emotia stratificata, in timp, cu mucegai. Aceasta sunt… …M-am desprins de lumea noastra, plutind ca sub hipnoza, prin spatii transcendentale, lumi nestiute in care constiinte ratacite cauta popasul de-o clipa… m-am strecurat printre vibratiile lor, umbre ratacite cautand lumina, simtind ca o fulgerare cunoasterea devenirii in SINELE meu, calatorie initiata in RENASTEREA mea! Fire ale nevazutului ma atrag ca un presentiment al existentei mele in ratacirea intergalactica, intarindu-mi ideea de predestinare a lucrurilor ca o proiectie clara pe drumul ce-mi pare haotic! Alunec ca o umbra, fara urme, fara contururi intr-o alta dimensiune, plina de constiinte, intreband SINELE meu cine-i cel ce programeaza atat de metodic necuprinderea din mine, parte limitata din CONSTIINTA UNIVERSALA, redandu-mi o farama de libertate din infinitul Libertatii Absolute!